În vâltoarea vieții de fiecare zi, ne oprim uneori și medităm câteva clipe la subiecte care ne
frământă sau despre care am vrea să știm mai mult. Astfel a început în biserica Agape un mic
experiment. Duminica, în câteva minute medităm la un cuvânt, o idee, plecând de la texte din Biblie. Este
un ”concentrat spiritual” pe care îl consumăm întocmai ca pe o vitamină, în speranța că ne va face bine.
Nu este o dezvoltare amplă a unei teme, ci doar o schițare a ideilor principale. Să începem așadar cu
prima meditație.
CUVÂNTUL
Deși nu știm exact sub ce formă, aflăm din Cartea Genezei că de la început Dumnezeu a folosit
cuvântul. El “a zis” și “a fost, s-a făcut”, adică lucrurile au luat ființă. Prin Cuvânt! Și planul lui Dumnezeu
cu privire la om a fost ca și omul, la rândul lui, să folosească cuvântul ca principală modalitate de
comunicare, de aceea l-a înzestrat cu capacitatea de a vorbi articulat. Și chiar de la început, l-a făcut
participant împreună cu El la creație, poruncindu-i să pună nume tuturor fiarelor pământului și
păsărilor cerului. (Gen. 2:19-20)
De atunci și până astăzi, pentru a transmite celor din jur ceea ce gândim sau simțim, aproape
întotdeauna folosim…CUVINTE! Deci, astăzi vom vorbi despre…Cuvintele înglobează în ele o putere incredibilă. Ele pot fi folosite atăt în sens pozitiv, cât șinegativ. Dacă în Evrei 4:12 citim:
“Căci Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu două tăişuri:
pătrunde până acolo că desparte sufletul şi duhul, încheieturile şi măduva, judecă simţirile şi
gândurile inimii.”,
în Ieremia 18:18 citim despre un complot împotriva profetului:
“Atunci ei au zis: „Veniţi să urzim rele împotriva lui Ieremia! Căci doar nu va pieri Legea din lipsă de
preoţi, nici sfatul din lipsă de înţelepţi, nici cuvântul din lipsă de proroci. Haidem să-l ucidem cu
vorba şi să nu luăm seama la toate vorbirile lui!”
Și exemplele, atât într-un sens cât și în celălalt, ar putea continua…În Sfintele Scripturi găsim în repetate rânduri porunca Domnului la modul imperativ: “Du-te,
vorbește…”, “Spune…”, “Mărturisește…”, “Să nu taci…”, etc. Dar tot Cuvântul Domnului ne atenționează
prin Iacov:
“Frații mei, să nu fiți mulți învățători, căci știți că vom primi o judecata mai aspră. Toți greșim în
multe feluri. Dacă nu greșește cineva în vorbire, este un om desăvârșit și poate să-și țină în frâu tot
trupul. De pildă, dacă punem cailor frâul în gură, ca să ne asculte, le cârmuim tot trupul. Iată, și
corăbiile, cât de mari sunt, și, măcar că sunt mânate de vânturi iuți, totuși sunt cârmuite de o cârmă
foarte mică, dupa gustul cârmaciului. Tot așa și limba este un mic mădular, și se fălește cu lucruri
mari. Iată, un foc mic ce pădure mare aprinde!” (Iacov 3:1-5)
De ce credeți că scrie Iacov aceste cuvinte cu privire la limbă, “instrumentul” cu ajutorul căruia
vorbim articulat ?
O, om!… Ce mari răspunderi ai
De tot ce faci pe lume
De tot ce spui în scris sau grai,
De pilda ce la alţii-o dai
Căci ea mereu spre Iad sau Rai
Pe mulţi o să-i îndrume.
Ce grijă trebuie să pui
În viaţa ta, în toată
Căci gândul care-l scrii sau spui
S-a dus… şi-n veci nu-l mai adui
Dar vei culege roada lui
Ori viu, ori mort, odată.
Ai spus o vorbă – vorba ta,
Mergând din gură-n gură,
Va veseli sau va-ntrista,
Va curăţi sau va-ntina,
Rodind sămânţa pusă-n ea
De dragoste sau ură.
Scrii un cuvânt – cuvântul scris
E-un leac sau e-o otravă!
Tu vei muri, dar tot ce-ai zis
Rămâne-n urmă-un drum deschis
Înspre Infern sau Paradis
Spre-ocară sau spre slavă.
Autor Mircea Tipei